Glowing desert

Primul secol dupa Beatrice - Amin Maalouf

Un extraordinar roman de anticipatie hranit cu toate spaimele prezentului

Le Monde

Sunt partial de acord cu afirmatia de mai sus. Adica, e un roman foarte bun de anticipatie, hranit cu unele dintre spaimele prezentului. Subiectul e super interesant, s-ar putea scrie mult pe marginea lui, singura mea obiectie se refera la stilul autorului, care nu m-a prea prins, to say the least. E o carte care merita citita pentru subiectul pe care-l prezinta si nu pentru modalitatea in care-o face. Daca aveti de gand sa o cititi, raspunde-ti-va (sincer) la o intrebare: Daca ati putea alege sexul copilului dumneavoastra, care ar fi acesta?
Dupa cum v-am obisnuit, o piesa ca sa va pice bine cartea.

Soundgarden - Black Hole Sun

Videoclip fainut si piesa pe masura. Sa zicem ca-i piesa zilei/saptamanii, ca tot se poarta.

pe bune/pe invers - Adrian Schiop

Foarte nasoala cartea. Nu vreau sa scriu mai mult, fiindca s-ar putea spune ca-s rau. Da' oricum, n-am mai injurat de mult pe cineva la fel de mult ca pe Schiop. Daca vreti o mostra de carte scrisa doar pentru ca autorul nu mai avea bani de bautura, va rog sa mi-o cereti. Daca intro luna n-o vrea nimeni, ii dau foc, sau o arunc in Bega, sau la cosul de gunoi, sau in jandarmii de la meci. Sau ma fac terorist intelectual, si-o las pe-o banca langa Universitatea de Vest.

The new generation

Mda, o fost faina vacanta, scurta, toate cele. Am reusit sa ma intalnesc si cu fostii colegi de liceu. A iesit din nou la iveala un subiect comun, as zice eu, tuturor generatiilor de-a lungul anilor. Cu toate astea, reuseste sa ma amuze de fiecare data, avand in vedere ca se abordeaza cu aceeasi mina trista, de parca ar fi vorba de sfarsitul lumii. Nu stiu daca ati observat, dar intotdeauna generatiile mai mici sunt privite intotdeauna cu suspiciune, cu neincredere, chiar cu dispret din partea unora. In cazul colegilor mei, acest subiect a fost impus de profesorii de liceu, care nu incetau sa-i faca cu ou si cu otet pe cei mai mici, de parca ar fi o sleahta de anticristi. Desi, daca-mi aduc bine aminte, noua ni-i laudau tot timpul pe cei mai mari. Anyway, inclin sa cred ca tine de psihologia profesorilor de-a denigra generatiile "new". Ce nu inteleg eu, e de ce colegii mei adopta aceasta atitudine. Generatiile se schimba, gusturile se schimba, iar daca n-ar fi asa, lumea ar fi mult mai plictisitoare. Dupa 89' o noua cultura a inceput sa se impuna si la noi, cea a banilor. Nimeni n-a scapat de influenta ei, oricat ne-ar placea sa credem asta. Parintii s-au schimbat, copiii si chiar profesorii s-au schimbat, nimic nu mai e la fel, iar asta nu e neaparat rau. Fiecare generatie trebuie sa-si gaseasca propria cale, oricat de neobisnuita ar fi aceasta, si oricate infarcturi ar produce profesorilor sau parintilor. Stiu, o sa-mi vina si mie randul, o sa fiu si eu oripilat candva de ce-o sa faca "cei mici". Sper doar sa fiu socat si de stashurile de iarba pe care-o sa le gasesc la ei, nu de alta, da' sa nu mai dau bani pe calmante.

Gata sesiunea

Fac pauza de o saptamana, e vacanta, mai vorbim dupa, sper sa am multe carti despre care sa scriu. Apropo de sesiune, mi-se parea mie ca topografia e pe invers, da' nici chiar asa.

Politica

Ceea ce scriu acum, o sa li se para foarte ciudat fostilor mei colegi de liceu. Colegilor mei de faculta o sa li se para normal, iar pentru restu' n-o sa aiba importanta prea mare, asa ca va recomand sa ascultati mai bine piesa asta:


Deci, ca sa fie foarte clar: Nu ma intereseaza politica!!! Desi multi credeau ca o sa intru in politica (cei care ma cunosc mai demult), chestia asta nu mai e de actualitate. Le multumesc tuturor celora care mi-au promis votul, si sper ca nu-i dezamagesc, dar n-o sa aiba ocazia sa mi-l acorde. O sa ma intrebati de ce nu vreau sa mai am de-a face cu politica, si de ce nu ma intereseaza tot ce se discuta si se dezbate in parlament, sau la tv, sau mai stiu io pe unde: Fiindca am ajuns sa consider politica o mare tampenie, unde nu conteaza de ce esti in stare, doctrina unui partid are prea putina importanta, si tot ceea ce conteaza e pe cine cunosti, si cati bani/voturi poti sa aduci pentru partid. Stiu, sunt un ignorant, un inconstient, politica conduce tot, si se pare ca toti ar trebui sa conducem, sau macar sa avem ceva de spus. Nobody gives a fuck for what we have to say. Ar trebui sa faci mult prea multe compromisuri pentru a avea un cuvant de spus, si asta in conditiile in care vei mai dori s-o faci. Politica, coruptia, banii, puterea, tot ce se invarte in jurul partidelor politice, ajung sa te subjuge. Cum am mai spus, pentru a ajunge cineva in politica, trebuie sa faci compromisuri, multe. Facand asta, ajungi dator unuia, sau altuia, pe care ceea ce vrei tu sa spui, s-ar putea sa-i deranjeze. Asta n-ar fi mare lucru, da' poate mai ai nevoie de oamenii aia, si nu vrei sa pierzi sustinerea lor, si atunci lucrurile se complica. Asa ca, ajungand in pozitia in care ti-ai putea exprima punctul de vedere, nu mai poti, din cauza altora. Luand varianta cea mai putin probabila, insa cea mai favorabila, ajungi in postura de-a putea sa spui ceea ce crezi cu adevarat, si chiar o faci. Sunt multi ajunsi in ipostaza asta, insa majoritatea sunt luati la misto si nu reusesc sa adune simpatii in jurul lor astfel incat sa-si faca auzita vocea. Totul se reduce la o singura intrebare: Cine sunt cei care ajung sa faca jocurile in politica, idealistii impartiali, sau oamenii politici dispusi sa se modeleze in functie de interese?
O sa mi-se spuna ca daca toti vor gandi ca mine, o sa ajungem iar sub vreo dictatura. Imi vine sa mor de ras. Chiar de aceea va rog sa va implicati in politica, sa fiti activi, sa mergeti la sedinte, sa intocmiti planuri, sa tineti strans fraiele tarii, si sa ma lasati pe mine sa citesc, sa ascult muzica, sa merg la concerte, sa-mi beau berea mea de zi cu zi, si sa invat pentru examene (ultima chestie e doar asa, ca sa nu fiu considerat anarhist) . Adaptand proverbul englezesc: Sunt prea sarac ca sa cumpar chestii ieftine, eu as zice ca am prea putin timp ca sa ma ocup de chestiuni "importante".
Daca ati ajuns sa cititi pana aici, va mai recomand o piesa:

Eseu despre orbire - Jose Saramago

Is cam in urma cu cititul, dar am reusit totusi sa termin Eseu despre orbire. Voi face o obisnuinta din a lasa si piesa pe care am ascultat-o (predominant) in timp ce citeam cartea, pentru a va induce atmosfera traita de mine. De aceasta data a fost Marilyn Manson - Heart shaped glasses:

Cartea e, sa zicem, interesanta. N-am mai citit nimic de acest autor, si am auzit si bune si rele. A mea va fi buna:P E un roman mai mult decat fantezist, beneficiind de-o idee geniala: Toti oamenii orbesc, in afara de sotia unui medic. Orbirea apare treptat, astfel incat se incearca luarea unor masuri, total nepotrivite. Accentul se pune pe modalitatea in care oamenii reactioneaza in fata unei iminente, posibile orbiri, cat si valorile pe care le adopta in urma "imbolnavirii". Devine pe alocuri scarbos, si asta fara a fi prea explicit, ceea ce eu consider a fi mare lucru. Finalul mi s-a parut foarte deplasat (n-o sa va spun de ce, dar are legatura cu grotescul care se degaja din restul romanului). Per total, e o lectura care merita, care socheaza si care ridica multe semne de intrebare, apropo de natura umana.

Ce zi de kkt

Nu vroiam sa zic chestia asta, da chiar a fost o zi nasoala. Foarte obositoare, primul meu examen oral (la faculta), nasoleala. Da am trecut cu bine si de asta, mai am doar un examen. Si nu pot sa nu ma gandesc ca imediat incepe semestru' 2:(( De ce??? De ce nu poate fi vacanta asta un pic mai lunga?? Vreo greva, ceva?? NU?? Hmmm....Nashpa. Oricum, in seara asta tre' sa ies in oras.

Fuckin' dream

Nu stiu cand a inceput, dar o tine intruna. Visez ca ma bat pe strada...cu politistii comunitari. Si ma trezesc razand. Ma distreaza la culme chestia asta, da nu stiu de ce. Nu-mi amintesc motivele pentru care ma bat cu ei, da' se intampla intotdeauna in Doja. Oricum mi-se par destul de neputinciosi majoritatea comunitarilor. Chiar ma gandeam, ce trebuie sa faci ca sa ajungi politist comunitar? In vara la concertul Uriah Heep a fost o faza haioasa. Eram cam pilit asa, si un comunitar tot incerca sa ne tina, sa nu ne apropiem de scena. Si era asa firav saracu, nu cred ca avea mai mult de 18, 19 ani. Eu tot incercam sa-l introduc in atmosfera (mda, poate eram mai mult decat pilit), si el zambea speriat. Pe bune acuma, ce rost are sa angajezi ca agenti de paza si protectie oameni carora le e frica de propria umbra? Sau daca tot ii angajezi, pune-i sa traga de fiare, sau ceva, baga-i la instructie un an sau doi. Ma intreb ce se intampla cu saracu' daca era un concert de hardcore...

Black Sabbath - Lady Evil

Ieri am revazut Heavy - The Story Of Metal, si mi-am adus aminte de Black Sabbath, asa ca am ascultat un pic, si am redescoperit piesa asta. De ce Lady Evil? That's why:

There's a lady they say who needs the darkness
she can't face the light
Lady Evil, evil
she's a magical, mystical woman

Lady Evil, evil in my mind
She's queen of the night

Irvine Welsh

Irvine Welsh s-a nascut la Edinburgh, in 1958. Dupa terminarea scolii, a plecat la Londra, unde a studiat informatica, dar a si cintat la chitara intr-o trupa de punk, a colaborat ca jurnalist pentru revista Loaded si pentru The Guardian, pentru ca in 2003 sa initieze o rubrica la Daily Telegraph. Si-a mentinut totodata preocuparile muzicale si, dupa ce a inregistrat o piesa cu formatia Primal Scream, a aparut pe scena si ca DJ. Primul lui roman, Trainspotting, apare in 1993, urmat de o colectie de povestiri, The Acid House, publicata in 1994. Seria succeselor se continua cu Marabou Stork Nightmares (1995), Filth (1998), Glue (2001), Porno (2002) – continuare a romanului Trainspotting. Pe linga trei nuvele reunite in volumul Ecstasy: Three Tales of Chemical Romance (1996), Irvine Welsh a publicat si dramaturgie: Headstate (1994) si You’ll Have Had Your Hole (1998). Trainspotting a fost ecranizat in 1996 de catre regizorul Danny Boyle, devenind unul dintre filmele-cult ale anilor ’90. Acid House a fost adaptat cinematografic in 1998, de catre Paul McGuigan. In 1996, Welsh a cistigat Scottish Arts Council Book Award pentru Trainspotting, iar in 2002, Saltire Society Scottish Book of the Year Award pentru Porno. La Editura Polirom au fost traduse romanele: Trainspotting (2006) si Jeg (2006).

Articol preluat de aici.

Dupa ce am vazut Trainspotting (filmul), acu multi ani, am tot cautat vreo carte de-a lui Irvine Welsh, insa fara succes. Cand am pus in sfarsit mana pe Trainspotting am fost foarte nerabdator, dornic sa fac o comparatie intre film si carte. Din pacate cartea m-a dezamagit, din perspectiva filmului. E prima data cand mi s-a intamplat asta, poate fiindca am vazut filmul de prea multe ori si eram de-a dreptul fascinat, nu doar de poveste, cat si de modul in care a fost ecranizata. Cu toate acestea, am fost din nou foarte incantat cand am reusit sa pun mana pe Jeg. Dupa ce am citit cartea respectiva, m-am felicitat ca n-am cumparat-o, si asta nu fiindca nu mi-ar fi placut. Cartea este foarte interesanta, captivanta, avand o poveste bine inchegata, si fiind asezonata cu o multitudine de subtilitati. Singura ei problema, sau cel putin eu asa o consider, e limbajul. OK, am citit multe carti in care aparea un limbaj mai explicit, am citit multe carti in care se injura mult, dar cartea asta depaseste orice limita. Se injura in prostie, se injura gratuit, fiecare pagina are cel putin o injuratura. Parca ar fi versuri de Parazitii, sau alte chestii de genu'. Daca acest fel de limbaj nu va deranjeaza, v-o recomand. Inca mai astept continuarea de la Trainspotting, desi ma indoiesc ca va aparea curand, asta deoarece a fost in pregatire la Polirom anul trecut, si totusi n-a iesit inca, ceea ce inseamna c-a fost abandonat proiectul. Pacat.

Efemeritate

Târâtă

prin cenuşa unui stol de phoenicşi

viaţa însăşi tânjeşte

la reîncarnarea în moarte,

a cărei putrezire incandescentă

înglobează mai multă viaţă

decât viaţa însăşi.

Prin viaţă

şi prin blazarea condensului neuronal

expandată în implozia cerebrală

este provocată risipirea

florilor de cireş.

In supa miso - Ryu Murakami

E cea de-a treia carte a lui Ryu Murakami pe care o citesc, dupa Albastru nemarginit,... si Extasy. Am inceput-o aseara, ca fiind pauza dintre reprizele de invatat pentru examenul de azi. Cu greu am mai reusit s-o las din mana, ceea ce nu mi s-a intamplat cu celelalte titluri ale lui Murakami. Bineinteles, e plina de sex, droguri mai putin, si un anumit soi de violenta. Desi ati putea spune ca nu-s niste ingrediente pentru o capodopera literara, si, in mod normal v-as da dreptate, in acest caz trebuie sa va contrazic, deoarece in momentul in care relateaza despre industria sexului din Tokyo, o face cu atata seninatate, incat te face sa crezi ca vorbeste despre vreun lant de magazine McDonalds sau KFC, sau despre orice alta chestie inofensiva si de la sine inteleasa. Pe langa aceste elemente general valabile in cartile sale, lectura de fata a reusit sa introduca crima si sadismul printre bolile moderne de care fiecare dintre noi am putea fi banuiti, iar motivul acestei infestari ar fi urmatorul:

Daca nu traiesti pastrandu-ti corpul si creierul active, ajungi, chiar daca esti copil, intr-o stare similara cu dementa senila. Circulatia sangelui in creier scade treptat.[...] Oamenii au inventat fel de fel de lucruri ca sa previna asa ceva[...] Dar pana la urma nu exista atat de multe cai de a preveni dementa senila. In special copiii sunt vulnerabili, pentru ca nu au prea multe optiuni. Peste tot in lume viata oamenilor e controlata din ce in ce mai strict si din cauza asta cred ca or sa apara din ce in ce mai multi indivizi ca mine.

Ma rezum la atat, restul va las sa descoperiti singuri, si va promit ca daca o incepeti, o s-o duceti sigur pana la capat, in cel mai scurt timp posibil.
P.S. Pentru a obtine acelasi rezultat ca si mine, va recomand si ambianta sonora: Negura Bunget, ultimul album, Om; din care-mi permit sa postez o mostra

Atar Kemen

Trecută
prin filtrul raţiunii
Partea iubirii
Aprinsă
De electroni fulgerători
Provoacă silă
porumbeilor iernatici
A căror aripi se deschid
spre ea.
Aripile
Fumegânde aşezate pe morminte
Neagă existenţa iadului
pecetluind
O postrutină
veşnică
Ce duce
spre aceeaşi scânteie.

Implant pentru refuz

trupa mea preferata, de multi ani, respect IPR, cuvintele sunt de prisos.

Schimb de carti

Mda, deci azi am fost la schimb de carti- timisoara, nu credeam ca o sa-mi placa atat de mult, si totusi, asta s-a-ntamplat; nu cred c-o sa mai ratez vreo editie. Daca vreti sa ma intrebati ce mi-a placut, o sa va spun doar atat: Multe carti, si multi oameni care sunt dispusi sa-si discute parerile despre fiecare carte citita. Pentru mine inseamna enorm, chiar tot ceea ce am nevoie in momentul de fata. Va multumesc tuturor care ati fost, iar pe restul va invit calduros.

Fanghorn forest

Walking through the forest of the living dead...

Fii binecuvantat, domnule Rosewater - Kurt Vonnegut

Am reusit sa citesc Fii binecuvantat, domnule Rosewater - Kurt Vonnegut si vreau sa va impartasesc cateva impresii:
1. Mi-a placut subiectul de ansamblu, adica al milionarilor americani, desi sunt convins ca au existat unele exagerari in cosmetizarea personajelor (desigur, in afara de Eliot).
2. Mi-au placut mai multe personaje, atat actiunile lor, cat si modul in care au fost construite, desi se incadreaza in anumite tipare.
3. Imi place aparitia lui Kilgore Trout, a carui nume imi parea foarte cunoscut, desi nu-l mai citisem pe Vonnegut.
4. Cel mai mult mi-a placut finalul, si consider ca asa trebuie sa se comporte orice nebun responsabil.

Part 2

Din fericire alcoolul isi facuse treaba…stiati ca fantomele nu suporta alcoolul? Stiati ca la fel ca apa sfintita pentru vampiri, alcoolul are un efect distructiv asupra fantomelor? Singurele fantome care suporta alcoolul, sunt, paradoxal cele ale copilariei. Exista un singur motiv pentru care copiii nu beau alcool. Fericirea. Asta naste alcoolul, fericire. Plutea deasupra tuturor. Nu eram multi. Cativa prieteni, care s-au strans in cetatea creatiei, pentru a sarbatori un camarad, un frate de arme.Desi era o ea. Era o sora. Era sora.

Dupa inevitabilele discutii laice, ce-ai mai filmat? Cu cine te-ai mai intalnit? Respectiv, ai mai luat vreo nota? Vreun partial, ceva? Ce face tampitu’ de Negrea, te pica? A urmat o serie indelungata de absorbire, de diluare a ratiunii, a nevoilor, a tot ce ne tinea ancorati in realitate: Un rand de vodka, te rog… cu gheata.

Fara sa-mi dau seama, ea ma astepta. Ma privea. Ce motiv avea sa ma priveasca? Cu ce ieseam in evidenta? Sa nu-si fi facut efectul blazarea educativa??? Nu fac inca parte din turma? Si totusi, fara sa-I fi vazut vreodata, ii simteam. Ma ardeau. Cum reusea? Ii invadasem teritoriul? A, da… asta era. Cat de prost, de visator, de naiv as putea fi, incat sa cred ca prezenta mea conta mai mult decat un ghimpe in coaste? Scaunul meu era prea aproape. Aproape de ea? In ea? Asta nu avea nici o importanta, nici eu de altfel. E absurd sa crezi ca pentru oameni contezi, atata timp cat nu-I deranjezi, atata timp cat nu-I obligi sa-si schimbe starea de miscare sau repaos. Fizica dracului!!! De ce? De ce nu ma pot debarasa de ceea ce trebuie sa stiu? De ce nu am doua creiere? De ce nu am hard si procesor? Candva trebuie sa descoperim o modalitate de a separa creierul, in asa fel incat ceea ce stim sa nu ne afecteze imaginatia. Oamenii trebuie sa viseze, nu sa cunoasca, nu sa acumuleze informatie. Eram curios. Cum puteam s-o deranjez chiar asa? Erau totusi vreo 10 cm intre noi. Nici macar nu statea cu fata la mine. Facea totusi un efort, se intorcea, ma privea. Eu speram ca pe mine. N-o sa aflu niciodata si asta nu fiindca n-as putea, ci fiindca nu mai conteaza. Era acolo. M-am intors, mai mult din curiozitate decat din orice alt motiv. Atunci i-am vazut, si am ajuns sa inteleg. Nu ma ardeau, ma inghetau. Atat de intens, de glaciar, de inuman. Asa era albastrul ochilor ei. Am ramas 3 secunde blocat. Ea se uita la mine, prin mine, se uita prin tot ce vroia. Cine ar fi putut s-o opreasca? Eu sigur nu. Te rog, uita-te la mine. Prin mine. Peste mine. Uita-te, o faci bine.