Part 2

Din fericire alcoolul isi facuse treaba…stiati ca fantomele nu suporta alcoolul? Stiati ca la fel ca apa sfintita pentru vampiri, alcoolul are un efect distructiv asupra fantomelor? Singurele fantome care suporta alcoolul, sunt, paradoxal cele ale copilariei. Exista un singur motiv pentru care copiii nu beau alcool. Fericirea. Asta naste alcoolul, fericire. Plutea deasupra tuturor. Nu eram multi. Cativa prieteni, care s-au strans in cetatea creatiei, pentru a sarbatori un camarad, un frate de arme.Desi era o ea. Era o sora. Era sora.

Dupa inevitabilele discutii laice, ce-ai mai filmat? Cu cine te-ai mai intalnit? Respectiv, ai mai luat vreo nota? Vreun partial, ceva? Ce face tampitu’ de Negrea, te pica? A urmat o serie indelungata de absorbire, de diluare a ratiunii, a nevoilor, a tot ce ne tinea ancorati in realitate: Un rand de vodka, te rog… cu gheata.

Fara sa-mi dau seama, ea ma astepta. Ma privea. Ce motiv avea sa ma priveasca? Cu ce ieseam in evidenta? Sa nu-si fi facut efectul blazarea educativa??? Nu fac inca parte din turma? Si totusi, fara sa-I fi vazut vreodata, ii simteam. Ma ardeau. Cum reusea? Ii invadasem teritoriul? A, da… asta era. Cat de prost, de visator, de naiv as putea fi, incat sa cred ca prezenta mea conta mai mult decat un ghimpe in coaste? Scaunul meu era prea aproape. Aproape de ea? In ea? Asta nu avea nici o importanta, nici eu de altfel. E absurd sa crezi ca pentru oameni contezi, atata timp cat nu-I deranjezi, atata timp cat nu-I obligi sa-si schimbe starea de miscare sau repaos. Fizica dracului!!! De ce? De ce nu ma pot debarasa de ceea ce trebuie sa stiu? De ce nu am doua creiere? De ce nu am hard si procesor? Candva trebuie sa descoperim o modalitate de a separa creierul, in asa fel incat ceea ce stim sa nu ne afecteze imaginatia. Oamenii trebuie sa viseze, nu sa cunoasca, nu sa acumuleze informatie. Eram curios. Cum puteam s-o deranjez chiar asa? Erau totusi vreo 10 cm intre noi. Nici macar nu statea cu fata la mine. Facea totusi un efort, se intorcea, ma privea. Eu speram ca pe mine. N-o sa aflu niciodata si asta nu fiindca n-as putea, ci fiindca nu mai conteaza. Era acolo. M-am intors, mai mult din curiozitate decat din orice alt motiv. Atunci i-am vazut, si am ajuns sa inteleg. Nu ma ardeau, ma inghetau. Atat de intens, de glaciar, de inuman. Asa era albastrul ochilor ei. Am ramas 3 secunde blocat. Ea se uita la mine, prin mine, se uita prin tot ce vroia. Cine ar fi putut s-o opreasca? Eu sigur nu. Te rog, uita-te la mine. Prin mine. Peste mine. Uita-te, o faci bine.