Part 1

Gandurile mi se perindau aiurea, incolacindu-se printre formule matematice, fibre de carbon si alte preocupari efemere impuse de sistemul educativ. Nu vroiam sa fiu inchistat intr-un tipar. Niciodata nu am vrut asta. Intotdeauna speram sa pot visa la infinit, sa cred tot, sa nu demonstrez nimic, sa iau tot ce se intampla asa cum e, sa iubesc cat mai intens, chiar daca asta insemna suferinta in aceleasi proportii. Ca marile iubiri se transforma in imense suferinte stie oricine; ceea ce astept de la lume sa-mi spuna, e de ce infimele iubiri ajung sa te faca sa suferi? Oare dumnezeu e iubire sau suferinta? Frustrante intrebari, ale caror raspunsuri n-ar avea cum altfel sa fie.
Ziua cea mare. Ziua ei. O noua etapa din viata ei va incepe. Va deveni mai matura? Va reusi sa stabileasca sensul, motivul, idealizarea existentei noastre, a freamatului nostru intens? Eu sper ca da. Si sper ca, acea indelungata cautare si-a gasit finalul, desi nu e un final, e un inceput. Si acel inceput ar putea incepe, sau nu – chiar azi. Desi initial cadrul se arata prielnic, vechii ei monstri au renascut, putand compromite tot!!! cum ar putea niste monstri antici, ingropati sa compromita tot? Oare nu erau antici? sau nu erau ingropati? Erau niste fantome, plutind in limfa, care asteptau sa iasa la suprafata, sa agate tot binele, si sa-l inece in uitare, in conservatorism, in lipsa de maleabilitate.