In supa miso - Ryu Murakami

E cea de-a treia carte a lui Ryu Murakami pe care o citesc, dupa Albastru nemarginit,... si Extasy. Am inceput-o aseara, ca fiind pauza dintre reprizele de invatat pentru examenul de azi. Cu greu am mai reusit s-o las din mana, ceea ce nu mi s-a intamplat cu celelalte titluri ale lui Murakami. Bineinteles, e plina de sex, droguri mai putin, si un anumit soi de violenta. Desi ati putea spune ca nu-s niste ingrediente pentru o capodopera literara, si, in mod normal v-as da dreptate, in acest caz trebuie sa va contrazic, deoarece in momentul in care relateaza despre industria sexului din Tokyo, o face cu atata seninatate, incat te face sa crezi ca vorbeste despre vreun lant de magazine McDonalds sau KFC, sau despre orice alta chestie inofensiva si de la sine inteleasa. Pe langa aceste elemente general valabile in cartile sale, lectura de fata a reusit sa introduca crima si sadismul printre bolile moderne de care fiecare dintre noi am putea fi banuiti, iar motivul acestei infestari ar fi urmatorul:

Daca nu traiesti pastrandu-ti corpul si creierul active, ajungi, chiar daca esti copil, intr-o stare similara cu dementa senila. Circulatia sangelui in creier scade treptat.[...] Oamenii au inventat fel de fel de lucruri ca sa previna asa ceva[...] Dar pana la urma nu exista atat de multe cai de a preveni dementa senila. In special copiii sunt vulnerabili, pentru ca nu au prea multe optiuni. Peste tot in lume viata oamenilor e controlata din ce in ce mai strict si din cauza asta cred ca or sa apara din ce in ce mai multi indivizi ca mine.

Ma rezum la atat, restul va las sa descoperiti singuri, si va promit ca daca o incepeti, o s-o duceti sigur pana la capat, in cel mai scurt timp posibil.
P.S. Pentru a obtine acelasi rezultat ca si mine, va recomand si ambianta sonora: Negura Bunget, ultimul album, Om; din care-mi permit sa postez o mostra

Atar Kemen

Trecută
prin filtrul raţiunii
Partea iubirii
Aprinsă
De electroni fulgerători
Provoacă silă
porumbeilor iernatici
A căror aripi se deschid
spre ea.
Aripile
Fumegânde aşezate pe morminte
Neagă existenţa iadului
pecetluind
O postrutină
veşnică
Ce duce
spre aceeaşi scânteie.

Implant pentru refuz

trupa mea preferata, de multi ani, respect IPR, cuvintele sunt de prisos.

Schimb de carti

Mda, deci azi am fost la schimb de carti- timisoara, nu credeam ca o sa-mi placa atat de mult, si totusi, asta s-a-ntamplat; nu cred c-o sa mai ratez vreo editie. Daca vreti sa ma intrebati ce mi-a placut, o sa va spun doar atat: Multe carti, si multi oameni care sunt dispusi sa-si discute parerile despre fiecare carte citita. Pentru mine inseamna enorm, chiar tot ceea ce am nevoie in momentul de fata. Va multumesc tuturor care ati fost, iar pe restul va invit calduros.

Fanghorn forest

Walking through the forest of the living dead...

Fii binecuvantat, domnule Rosewater - Kurt Vonnegut

Am reusit sa citesc Fii binecuvantat, domnule Rosewater - Kurt Vonnegut si vreau sa va impartasesc cateva impresii:
1. Mi-a placut subiectul de ansamblu, adica al milionarilor americani, desi sunt convins ca au existat unele exagerari in cosmetizarea personajelor (desigur, in afara de Eliot).
2. Mi-au placut mai multe personaje, atat actiunile lor, cat si modul in care au fost construite, desi se incadreaza in anumite tipare.
3. Imi place aparitia lui Kilgore Trout, a carui nume imi parea foarte cunoscut, desi nu-l mai citisem pe Vonnegut.
4. Cel mai mult mi-a placut finalul, si consider ca asa trebuie sa se comporte orice nebun responsabil.

Part 2

Din fericire alcoolul isi facuse treaba…stiati ca fantomele nu suporta alcoolul? Stiati ca la fel ca apa sfintita pentru vampiri, alcoolul are un efect distructiv asupra fantomelor? Singurele fantome care suporta alcoolul, sunt, paradoxal cele ale copilariei. Exista un singur motiv pentru care copiii nu beau alcool. Fericirea. Asta naste alcoolul, fericire. Plutea deasupra tuturor. Nu eram multi. Cativa prieteni, care s-au strans in cetatea creatiei, pentru a sarbatori un camarad, un frate de arme.Desi era o ea. Era o sora. Era sora.

Dupa inevitabilele discutii laice, ce-ai mai filmat? Cu cine te-ai mai intalnit? Respectiv, ai mai luat vreo nota? Vreun partial, ceva? Ce face tampitu’ de Negrea, te pica? A urmat o serie indelungata de absorbire, de diluare a ratiunii, a nevoilor, a tot ce ne tinea ancorati in realitate: Un rand de vodka, te rog… cu gheata.

Fara sa-mi dau seama, ea ma astepta. Ma privea. Ce motiv avea sa ma priveasca? Cu ce ieseam in evidenta? Sa nu-si fi facut efectul blazarea educativa??? Nu fac inca parte din turma? Si totusi, fara sa-I fi vazut vreodata, ii simteam. Ma ardeau. Cum reusea? Ii invadasem teritoriul? A, da… asta era. Cat de prost, de visator, de naiv as putea fi, incat sa cred ca prezenta mea conta mai mult decat un ghimpe in coaste? Scaunul meu era prea aproape. Aproape de ea? In ea? Asta nu avea nici o importanta, nici eu de altfel. E absurd sa crezi ca pentru oameni contezi, atata timp cat nu-I deranjezi, atata timp cat nu-I obligi sa-si schimbe starea de miscare sau repaos. Fizica dracului!!! De ce? De ce nu ma pot debarasa de ceea ce trebuie sa stiu? De ce nu am doua creiere? De ce nu am hard si procesor? Candva trebuie sa descoperim o modalitate de a separa creierul, in asa fel incat ceea ce stim sa nu ne afecteze imaginatia. Oamenii trebuie sa viseze, nu sa cunoasca, nu sa acumuleze informatie. Eram curios. Cum puteam s-o deranjez chiar asa? Erau totusi vreo 10 cm intre noi. Nici macar nu statea cu fata la mine. Facea totusi un efort, se intorcea, ma privea. Eu speram ca pe mine. N-o sa aflu niciodata si asta nu fiindca n-as putea, ci fiindca nu mai conteaza. Era acolo. M-am intors, mai mult din curiozitate decat din orice alt motiv. Atunci i-am vazut, si am ajuns sa inteleg. Nu ma ardeau, ma inghetau. Atat de intens, de glaciar, de inuman. Asa era albastrul ochilor ei. Am ramas 3 secunde blocat. Ea se uita la mine, prin mine, se uita prin tot ce vroia. Cine ar fi putut s-o opreasca? Eu sigur nu. Te rog, uita-te la mine. Prin mine. Peste mine. Uita-te, o faci bine.