Part i+1 (i+1=n)

Da-te-n pula mea!!!De cand e un student la poli asa sensibil???Sa-ti spun io cum s-a intamplat defapt. O zi fututa la scoala; profi, asemenea; colegi…Trebuia sa beau, sa ma inec, sa uit cat is de blazat, sa uit ca n-am mai futut de ceva vreme. Cum dracu sa mai futi, cand esti futut toata ziua? Nu mi-ar strica o tipa. Chiar deloc. Desi, dupa cateva saptamani iar imi bag picioarele in tot, in fitze, in idei preconcepute, in:”de ce nu mergem acolo??” In:” io acolo nu merg!” In: “ai putea sa-mi mai faci si tu cate o surpriza, ai putea sa-mi mai aduci cate o floare, ai putea sa nu mai bei, sa nu mai fumezi, sa nu mai gandesti, oricum toate-ti ies prost, asta cand iti ies…(lasa draga, acum gandesc eu pentru tine, traiesc eu pentru tine. Si tu traiesti. Ca sa nu ma simt eu singura)”. Si cand imi bag picioarele-I grav, ii foarte grav. De ce trebe tot timpu sa iasa nashpa? Oricum, asa se intampla. Ba, iar labaresc aiurea!!! Ideea e ca tre’ sa-mi gasesc o tipa. Nu neaparat azi, da trebe. Am vreo 2 piste. Da parca as vrea altceva. Natura umana, nu?
Pfoai, azi e ziua lu’ sora-mea. Bun, de cadou n-am bani. Asta nu-I bine. Oricum, o sa-I iau niste flori, da nu azi, ca se rupe-n gura si poate le lasa pe undeva. Macar beau moca. Oricum, faza cu tipa pica. Ce tipa as putea agata acolo? Si sa zicem ca as putea, da’ dupa cateva paharase, o sa fiu oricum inapt de vreo activitate care sa-mi solicite constant atentia, adica o sa fiu rupt, muci, manga sau cum mai vor domniile voastre(daca sunt niste “domnii” care citesc ineptiile astea, desi ma indoiesc, ar cam vrea sa-I scutesc de limbaju asta, “prezidential”).
Uite c-am ajuns la locu’ cu pricina…Bag rapid doua pahare, sa fiu in forma si incep sa ma binoclez dupa vreo tipa. Ce cacat, stau cu spatele la marea majoritate a lumii. Cum pula mea mi-se intampla numa’ mie??Apoi oricum nu prea conteaza, m-am intors de 2, 3 ori…dracu’, nimic interesant. La ce m-oi fi asteptat? Sa debarce toate missurile in crasma aia? Si daca ar fi facut-o, ce? Nu stiu ce. Mai stau io ce mai stau…vine o tipa la masa din spatele meu. Ma intorc…mai, dragutza tipa. O fixez, prietena ei observa, ea observa ca prietena ei a observat ceva…se intoarce, si sa zicem ca ma observa. Oricum, daca nu m-a observat, am de gand s-o fac sa ma observe. Si cam stiu cum. O sa va scutesc de toate detaliile…cu ocheade, cu replici aruncate ca din greseala, cu invitatii repetatea de-a imparti o bere, o vodka, ceva… cu mine. Ideea principala e ca, dupa vreo 2, 3 ore, statea cu mine la masa. Discutiile mergeau bine. Da io, nu prea mai aveam chef de discutii. Logic, nu? Intamplare fericita: Era ceva tampenie de festivalo-concert in zona. O iau frumos de mana, ii salut pe restu: Noi mergem la concert! Asta era ideea. Da asta nu s-o prea intamplat. Am ajuns in locu’ unde era concertu’, si ce sa vezi?? Era destul de dosit. Multe posibilitati, multe oportunitati. Ne-am sarutat. O fost ok. Ne-am mai plimbat, apoi am dus-o inapoi la prietenii ei, iar io m-am tirat acasa.
A doua zi, prima intalnire. Am mers intr-un cimitir, nimic spectaculos, am o slabiciune pentru cimitire. Am facut niste poze. Ea trebuia sa plece… Sa plece! A doua intalnire, din ce in ce mai interesant. Parcuri, apropouri…kinky stuff(expresia ei; n-am copyright, da sper sa nu mi-o iau in freza). A treia intalnire, a patra intalnire, a cincea intalnire…incepea sa devina un tipar. Eu o ascultam, imi placea s-o ascult. Avea un entuziasm debordant. Orice se intampla, era un eveniment deosebit. Eu nu prea cuplam, entuziasmu’ meu era pierdut pe undeva…e mai tot timpu pierdut pe undeva. Primele reprosuri: de ce nu te bucuri? De ce nu zici nimic(ziceam tot ceea ce mi se parea important, da oricum ea acoperea asta cu o sumedenie de chestii marginase, de unde rezulta ca io nu prea vorbesc; ce era sa-I povestesc, despre betoane??)? De ce nu-ti exprimi sentimentele(futui, asta chiar ma oftica acuma; eram singuru care o facea!!)?
Nu stiu de ce, da’ nu ma deranjau chestiile astea. M-am obisnuit. Ma obisnuisem inainte s-o cunosc. Imi placea tipa. Infipta. Stia ce vrea de la viata. Credeam ca ma vrea pe mine Comic, nu?? Ei, or mai trecut vreo 2 saptamani, destul de pline, din toate punctele de vedere. Acuma incepe partea nasoala. N-o s-o lungesc prea mult, fiindca n-am ce lungi. Aveam io o presimtire ca ceva nu-I ok, desi nimic nu anunta asta. La mine-I ciudata faza cu presimtirile: nu ma mai rad. Cand ma vedeti cu barba, inseamna ca ceva rau s-o-ntamplat, sau urmeaza sa se intample. Si asa o fost. Dupa o noapte de sambata destul de intersanta si animata, o urmat duminica, luni, marti. Zile in care nu ne-am intalnit si nu am reusit sa vorbesc cu ea aproape deloc. Apoi o urmat miercuri, joi, vineri, zile in care am mai incercat s-o sun. Degeaba. Nu mai raspundea. Nu mai intra pe mess. O fi murit!!! Si sa vezi faza! Ma uit in oglinda si-mi zic: Ba tu esti prost???Esti vampir, ce dracu? Nu te vezi in oglinda? Esti nashpa!! Te-o lasat ma! Da-ti doua palme si du-te la invatat. Ai examene, n-ai tu timp de fete. Si, vine sambata: “te-ai indragostit. si nu am vrut asta. sti bine. pt k acum suferi si e din cauza mea and i hate myself for that”. No shit!!! Desi la inceput am zis ca-mi bag picioarele, nu prea intrau. Chiar daca nu vroiam sa cred, trezise ceva. Nu acel ceva, da’ ceva. Stiam de la inceput ca-n doua luni avea s-o taie spre alte tari, mai insorite, sau poate nu. Faza fututa ii ca urma sa plece si oricum nu ne-am mai fi vazut. Acuma ma gandeam: bine ca pleaca dracului! Macar sa n-o mai vad tot timpu. Ea a plecat, io am ramas, “the show must go on”. Next please!!!

Part i

Voi continua sa parcurg drumul intre locul unde locuiai si cel unde-mi duceam eu traiul, chiar si cand tu nu vei mai locui acolo, chiar si cand parintii tai vor fi murit demult si acel loc va apartine unor straini. Acel drum al crucii, pentru mine, va fi singurul loc unde voi putea sa reincep cautarea sfantului graal, cu toate ca eu il gasisem demult si un altul nu exista. Dar sunt dator sa-mi continui calvarul, sa nu-mi pierd speranta…

Part 3

Rusinat de indrasneala mea, am mai luat o gura de vodka, am mai aprins o tigara. Visez?? Probabil. Unuia ca mine nu i se-ntampla niciodata asa ceva. N-as putea sa spun de ce. Pur si simplu nu se intampla. Mare noroc, mai aveam un pahar de fericire. Multe in urma si multe inainte. Altfel, probabil as fi fugit. As fi fugit oriunde. Era o capcana. Sigur asta era. Cine o trimisese? Era o conspiratie? Taci ma din gura!!! Cine s-ar stresa atata pentru tine? Nimeni ma! Nici privirea aceea n-o meritai. Nu, n-o meritai. Da, ar trebui sa ma consolez cu faptul ca n-o meritam, a fost o coincidenta. NORMAL!!! Nu se uita “prin” mine!!! Se uita la tipul din spatele meu. Asta era. Ok, ma calmez…respir adanc. Sunt mult prea frustrat. Am creat un intreg scenariu, datorat unei singure priviri, unui fir de praf. Nu poti sa treci pe strada fara sa te uiti la oameni. Nu poti sa treci pe strada fara ca oamenii sa se uite la tine. Care era diferenta? Diferenta era undeva inauntru. Simteam. N-as putea sa spun ce. Era ceva ce-mi dadea aripi, ceva ce ma lasa sa visez. Si asta am facut toata seara, am visat. Am visat la ea, la noi, la ce-ar putea ea sa insemne pentru mine, la ce-as putea eu sa insemn pentru ea. Se pare ca visatul nu era singurul lucru pe care l-am facut. Nu stiu daca voluntar sau nu, din timp in timp imi furisam privirea spre ea. Si nu stiu daca voluntar sau nu, ea facea acelasi lucru. Era clar, devenea jenant deja…ne uitam unul la celalalt ca doi copii. Sperand ca celalalt nu te vede, desi ai vrea s-o faca. Pana la urma am hotarat sa ne vedem, sa ne vobim…defapt ea a hotarat, eu hotarasem din primul moment. Ma simteam atat de…implinit. Simteam ca sosise momentul. Ca am ajuns acolo sus. Ca mai mult de atat nu mi-as putea dori!!! Mi-a vorbit!!!
-Pot sa iau loc langa tine?
-Sigur, te rog. Iti aduc o bere?
-Nu, mersi.
-Ok, iti aduc o bere.
Rasete. Am adus berea. Trebuie sa recunosc, aveam nevoie de acea escapada. Trebuia sa ma ridic, sa fac ceva. Nu ma simteam in largul meu.
- Am venit. Ti-a fost dor de mine?
- Da, sigur.
Zambet ironic. De ce? Mie-mi fusese dor de ea. Acea calatorie la bar mi-a parut o aventura existentiala. Stiti cat de periculos e sa te strecori la bar, dupa multe alte calatorii anterioare? Pe langa asta, mai trebuia sa par sigur pe mine, si sa fac tot posibilul sa nu-mi tremure picioarele. Grea sarcina. Oricum, trebuia sa fim singuri, trebuia sa o simt, trebuia s-o iau de acolo. Putea sa afle cine sunt. Si atunci, stim ca totul s-ar fi dus dracului. Pana si voi stiti.
-Ce faci, mai stai p-aici? Io as merge la festu’ ala, ce zici?
-Nu prea am chef, si oricum, nu cred ca-mi place.
-Haaai, o sa fie fain.
-Nu prea cred. Si, oricum, sunt cu niste prieteni.
-Aha, poate vin si ei.
-Nu, nu vin. Cred ca ma duc inapoi la ei. Mai vorbim noi.
Mda, mi-am cam dat in petec. Ce-mi veni?? Nu stiu. Dar nu puteam s-o las sa plece! Asta era tot ce conta. Acela a fost marele meu moment de vitejie. Sincer, nu m-as fi crezut niciodata in stare de asa ceva. Probabil ca-n orice alte circumstante, n-as fi facut-o. Am luat-o de mana.
-Mergem.
-Aaaa…bine.

Part 2

Din fericire alcoolul isi facuse treaba…stiati ca fantomele nu suporta alcoolul? Stiati ca la fel ca apa sfintita pentru vampiri, alcoolul are un efect distructiv asupra fantomelor? Singurele fantome care suporta alcoolul, sunt, paradoxal cele ale copilariei. Exista un singur motiv pentru care copiii nu beau alcool. Fericirea. Asta naste alcoolul, fericire. Plutea deasupra tuturor. Nu eram multi. Cativa prieteni, care s-au strans in cetatea creatiei, pentru a sarbatori un camarad, un frate de arme.Desi era o ea. Era o sora. Era sora.

Dupa inevitabilele discutii laice, ce-ai mai filmat? Cu cine te-ai mai intalnit? Respectiv, ai mai luat vreo nota? Vreun partial, ceva? Ce face tampitu’ de Negrea, te pica? A urmat o serie indelungata de absorbire, de diluare a ratiunii, a nevoilor, a tot ce ne tinea ancorati in realitate: Un rand de vodka, te rog… cu gheata.

Fara sa-mi dau seama, ea ma astepta. Ma privea. Ce motiv avea sa ma priveasca? Cu ce ieseam in evidenta? Sa nu-si fi facut efectul blazarea educativa??? Nu fac inca parte din turma? Si totusi, fara sa-I fi vazut vreodata, ii simteam. Ma ardeau. Cum reusea? Ii invadasem teritoriul? A, da… asta era. Cat de prost, de visator, de naiv as putea fi, incat sa cred ca prezenta mea conta mai mult decat un ghimpe in coaste? Scaunul meu era prea aproape. Aproape de ea? In ea? Asta nu avea nici o importanta, nici eu de altfel. E absurd sa crezi ca pentru oameni contezi, atata timp cat nu-I deranjezi, atata timp cat nu-I obligi sa-si schimbe starea de miscare sau repaos. Fizica dracului!!! De ce? De ce nu ma pot debarasa de ceea ce trebuie sa stiu? De ce nu am doua creiere? De ce nu am hard si procesor? Candva trebuie sa descoperim o modalitate de a separa creierul, in asa fel incat ceea ce stim sa nu ne afecteze imaginatia. Oamenii trebuie sa viseze, nu sa cunoasca, nu sa acumuleze informatie. Eram curios. Cum puteam s-o deranjez chiar asa? Erau totusi vreo 10 cm intre noi. Nici macar nu statea cu fata la mine. Facea totusi un efort, se intorcea, ma privea. Eu speram ca pe mine. N-o sa aflu niciodata si asta nu fiindca n-as putea, ci fiindca nu mai conteaza. Era acolo. M-am intors, mai mult din curiozitate decat din orice alt motiv. Atunci i-am vazut, si am ajuns sa inteleg. Nu ma ardeau, ma inghetau. Atat de intens, de glaciar, de inuman. Asa era albastrul ochilor ei. Am ramas 3 secunde blocat. Ea se uita la mine, prin mine, se uita prin tot ce vroia. Cine ar fi putut s-o opreasca? Eu sigur nu. Te rog, uita-te la mine. Prin mine. Peste mine. Uita-te, o faci bine.

Despre "Voi continua..."

Tagul respectiv contine o incercare scriitoriceasca de-a mea... una din multele pe care n-o sa le finalizez niciodata... sau prima pe care voi indrazni sa zabovesc cuficient de mult. Only time will tell.

Part 1

Gandurile mi se perindau aiurea, incolacindu-se printre formule matematice, fibre de carbon si alte preocupari efemere impuse de sistemul educativ. Nu vroiam sa fiu inchistat intr-un tipar. Niciodata nu am vrut asta. Intotdeauna speram sa pot visa la infinit, sa cred tot, sa nu demonstrez nimic, sa iau tot ce se intampla asa cum e, sa iubesc cat mai intens, chiar daca asta insemna suferinta in aceleasi proportii. Ca marile iubiri se transforma in imense suferinte stie oricine; ceea ce astept de la lume sa-mi spuna, e de ce infimele iubiri ajung sa te faca sa suferi? Oare dumnezeu e iubire sau suferinta? Frustrante intrebari, ale caror raspunsuri n-ar avea cum altfel sa fie.
Ziua cea mare. Ziua ei. O noua etapa din viata ei va incepe. Va deveni mai matura? Va reusi sa stabileasca sensul, motivul, idealizarea existentei noastre, a freamatului nostru intens? Eu sper ca da. Si sper ca, acea indelungata cautare si-a gasit finalul, desi nu e un final, e un inceput. Si acel inceput ar putea incepe, sau nu – chiar azi. Desi initial cadrul se arata prielnic, vechii ei monstri au renascut, putand compromite tot!!! cum ar putea niste monstri antici, ingropati sa compromita tot? Oare nu erau antici? sau nu erau ingropati? Erau niste fantome, plutind in limfa, care asteptau sa iasa la suprafata, sa agate tot binele, si sa-l inece in uitare, in conservatorism, in lipsa de maleabilitate.