Eginald Schlattner

Am primit de ziua mea "Manusile rosii" - Eginald Schlattner. Ii ditamai cartea, te sperii de ea cand o vezi: 600 de pagini. Am luat-o frumos, am multumit, ca asa se face si eram sigur ca n-o sa am timp s-o citesc prea curand. Ma si gandeam, comunism, alea, alea, scriitoru' preot, sigur o sa ma enerveze la cat o sa-si planga de mila, si alte cele. Intrun tarziu, m-am apucat de ea, trebuie sa recunosc, cu o oarecare tragere de inima. Ce m-a socat de la inceput a fost limbajul foarte degajat, relaxat. Parca nu el ar fi fost inchis si haituit de comunisti (asta nu cred ca trebuia sa va zic, dar, fie). Ma asteptam la tot felu de citate din Biblie, a la Steinhard, si alte labareli din astea; din nou foarte placut surprins: nici urma de ele. Sa intelegti cat de fermecat am fost de cartea asta, cand am mers acasa in vacanta, am fost la biblio, si mi-am luat si cealalta carte a lui care a aparut in Romania: "Cocosul decapitat". Carte cu care va recomand sa incepeti sa cititi Schlattner, atat datorita faptului ca este prima in ordine cronologica, dar si calitativa. Povestea e mult mai antrenanta, si iar o chestie mega tare, sunt cateva faze in care face misto de preoti;)) Sa vezi si sa nu crezi.
Daca vreti sa aflati mai multe despre domul Schlattner, intrati aici.
Spor la citit.

Irvine Welsh

Irvine Welsh s-a nascut la Edinburgh, in 1958. Dupa terminarea scolii, a plecat la Londra, unde a studiat informatica, dar a si cintat la chitara intr-o trupa de punk, a colaborat ca jurnalist pentru revista Loaded si pentru The Guardian, pentru ca in 2003 sa initieze o rubrica la Daily Telegraph. Si-a mentinut totodata preocuparile muzicale si, dupa ce a inregistrat o piesa cu formatia Primal Scream, a aparut pe scena si ca DJ. Primul lui roman, Trainspotting, apare in 1993, urmat de o colectie de povestiri, The Acid House, publicata in 1994. Seria succeselor se continua cu Marabou Stork Nightmares (1995), Filth (1998), Glue (2001), Porno (2002) – continuare a romanului Trainspotting. Pe linga trei nuvele reunite in volumul Ecstasy: Three Tales of Chemical Romance (1996), Irvine Welsh a publicat si dramaturgie: Headstate (1994) si You’ll Have Had Your Hole (1998). Trainspotting a fost ecranizat in 1996 de catre regizorul Danny Boyle, devenind unul dintre filmele-cult ale anilor ’90. Acid House a fost adaptat cinematografic in 1998, de catre Paul McGuigan. In 1996, Welsh a cistigat Scottish Arts Council Book Award pentru Trainspotting, iar in 2002, Saltire Society Scottish Book of the Year Award pentru Porno. La Editura Polirom au fost traduse romanele: Trainspotting (2006) si Jeg (2006).

Articol preluat de aici.

Dupa ce am vazut Trainspotting (filmul), acu multi ani, am tot cautat vreo carte de-a lui Irvine Welsh, insa fara succes. Cand am pus in sfarsit mana pe Trainspotting am fost foarte nerabdator, dornic sa fac o comparatie intre film si carte. Din pacate cartea m-a dezamagit, din perspectiva filmului. E prima data cand mi s-a intamplat asta, poate fiindca am vazut filmul de prea multe ori si eram de-a dreptul fascinat, nu doar de poveste, cat si de modul in care a fost ecranizata. Cu toate acestea, am fost din nou foarte incantat cand am reusit sa pun mana pe Jeg. Dupa ce am citit cartea respectiva, m-am felicitat ca n-am cumparat-o, si asta nu fiindca nu mi-ar fi placut. Cartea este foarte interesanta, captivanta, avand o poveste bine inchegata, si fiind asezonata cu o multitudine de subtilitati. Singura ei problema, sau cel putin eu asa o consider, e limbajul. OK, am citit multe carti in care aparea un limbaj mai explicit, am citit multe carti in care se injura mult, dar cartea asta depaseste orice limita. Se injura in prostie, se injura gratuit, fiecare pagina are cel putin o injuratura. Parca ar fi versuri de Parazitii, sau alte chestii de genu'. Daca acest fel de limbaj nu va deranjeaza, v-o recomand. Inca mai astept continuarea de la Trainspotting, desi ma indoiesc ca va aparea curand, asta deoarece a fost in pregatire la Polirom anul trecut, si totusi n-a iesit inca, ceea ce inseamna c-a fost abandonat proiectul. Pacat.

Jonathan Coe

Jonathan Coe (n. 1961, Birmingham) a studiat la Trinity College, Cambridge, luindu-si apoi doctoratul la Warwick University. Inainte de a se dedica scrisului, a predat poezie engleza la Warwick University si a compus muzica de jazz. Primele sale romane – Femeia intimplatoare (1987), Un strop de dragoste (1989) si Piticii mortii (1990) – impun fulgerator un nou star al literaturii britanice contemporane. O veselie debordanta, dincolo de care mocnesc tristeti grele si un cinism cum numai Albionul stie sa produca. O arta a scrisului prin care ni se aminteste ca ne aflam in patria lui Fowles si Ishiguro. Romanul care l-a propulsat pe Jonathan Coe in topul celor mai importanti romancieri britanici este Ce mai hacuiala! (1994, pentru care a primit prestigioasele John Llewelyn Rhys Prize in Anglia si Le Prix du Meilleur Livre Etranger in Franta), satira plina de spirit atit la adresa politicii duse de Margaret Thatcher in anii ’80, cit si a societatii de consum. De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut romanele: Casa somnului (2001), Clubul putregaiurilor (2004), Cercul inchis (2006) si Piticii mortii (2006).

Articol preluat de aici.

Inca un autor din seria celor foarte dragi mie, si va recomand in special Casa somnului, Clubul putregaiurilor si Cercul inchis. Casa somnului are niste substraturi destul de socante, de aceea va rog sa fiti foarte atenti la subtilitati, mai mult decat la povestea principala. Clubul putregaiurilor si Cercul inchis sunt legate, in prima fiind prezentata copilaria, iar in ceea de-a doua maturitatea acelorasi eroi; o sa va puna pe ganduri anumite schimbari de mentalitate si modelarea unor personalitati cu totul altfel decat v-ati fi asteptat. Va recomand sa le cititi la scurt timp una dupa cealalta, pentru a prinde toate nuantele. Din pacate eu am citit Cercul inchis la un an dupa Clubul putregaiurilor, si a trebuit s-o recitesc pe prima, pentru a simtii intradevar maiestria lui Coe.

Nick Hornby

Nick Hornby s-a nascut in 1957 la Maidenhead, Anglia. A studiat si apoi a predat la Cambridge, a lucrat ca jurnalist independent. Va cunoaste un succes rasunator chiar cu romanul de debut, Febra stadioanelor, publicat in 1992 (Editura Polirom, 2004). In 1995, un alt roman al sau devine imediat bestseller – High Fidelity (Editura Polirom, 2005), al carui narator, obsedat de muzica pop, isi interpreteaza experientele prin intermediul ei si isi organizeaza trecutul dupa modelul topurilor ei. Romanul High Fidelity a fost ecranizat in anul 2000 de regizorul Stephen Frears, cu John Cusack in rolul principal. In 1998 ii apare romanul Totul despre baieti, care a stat si el la baza unui film de succes, cu Hugh Grant si Rachel Weisz. Cum sa fii bun (2001, recompensat cu prestigiosul WH Smith Award for Fiction) – o comedie despre viata de familie si o investigare foarte serioasa a dilemei: „Ce mai inseamna sa traiesti o viata buna ?” – este primul lui roman scris din punctul de vedere al unui personaj feminin. Nick Hornby a mai editat volumul De vorba cu ingerul, cu povestiri de Helen Fielding, Roddy Doyle, Irvine Welsh si altii, a publicat o culegere de eseuri despre fotbal, Anul meu preferat (1993), si o culegere de eseuri despre muzica, 31 de cintece (2003). A fost critic muzical la revista New Yorker si, in 1999, a primit E.M. Forster Award din partea Academiei Americane de Arte si Litere.

Articol preluat de aici.

Va recomand toate cele 4 romane, in special Febra stadioanelor si Totul despre baieti (titlul v-ar putea induce in eroare:P fetelor, sa stiti ca n-o sa aflati nimic "interesant"). Cred ca orice microbist ar trebui sa citeasca Febra stadioanelor, ca sa stie cat de departe se poate merge, si daca chiar ar dori sa ajunga atat de departe; au existat si 2 ecranizari, una englezeasca, destul de ok, si una facuta de americani, unde fotbalul e inlocuit de baseball, ceea ce mi s-a parut stupid. Oricum, ideea de baza a cartii e ca fotbalul trebuie consumat cu moderatie.

Amelie Nothomb

Amelie Nothomb s-a nascut in 1967 la Kobe (Japonia). Este fiica unui ambasador belgian si nepoata omului politic Charles-Ferdinand Nothomb, descendenta unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei. Copilaria si adolescenta ei sint de fapt o lunga calatorie prin lume, cu opriri mereu provizorii: isi petrece primii trei ani de viata in Japonia, urmeaza China (Beijing), S.U.A. (New York), Bangladesh, Birmania, Laos. In 1984, isi incepe la Universite Libre de Bruxelles studiile de filologie. De zece ani, in fiecare toamna, publica un roman, imediat trecut in fruntea listei de bestselleruri. Igiena asasinului (1992), prima ei carte, s-a vindut in sute de mii de exemplare. Adolescenta anorexica, Amelie marturiseste ca abia la treizeci si patru de ani a reusit sa se accepte „fizic”, vindecindu-se printr-o bulimie... a cititului si a scrisului. Tradusa peste tot in lume, invitata de mai multe ori la „Bouillon de culture”, celebra emisiune a lui Bernard Pivot, Amelie Nothomb beneficiaza de un portret compus din superlative: „fenomen literar si mediatic”, „talent stupefiant”, „succes fenomenal”. La Editura Polirom au aparut: Igiena asasinului (2002), Uimire si cutremur (2002), Metafizica tuburilor (2004), Mercur (2004), Antichrista (2004), Dictionar Robert de nume proprii (2005), Sabotaj din iubire (2005), Biografia foamei (2006), Cosmetica dusmanului (2006), Uimire si cutremur (2006), Antichrista (2006), Catilinarele (2006), Acid sulfuric (2007), Atentat (2007) si Jurnalul Rindunicii (2007).

Articol preluat de aici.

Este una dintre scriitoarele mele preferate, si am destule motive pentru a fi indragostit de majoritatea cartilor ei. Unul dintre ele ar fi faptu ca is destul de scurte (maxim 5 ore de citit), deci termin cartea in aceeasi zi, nu se dilueaza subiectul, nu pierd din detalii. Un alt aspect mai mult decat pozitiv este originalitatea si neprevazutul intamplarilor, a sentimentelor pe care le descrie. Dupa cum probabil ati observat, am spus ca-mi plac majoritatea cartilor ei, deci are si niste opere mai putin reusite. O sa vi-le spun pe cele care imi plac, si va dati voi seama ce sa nu cititi: Igiena asasinului, Antichrista, Mercur, Atentat, Jurnalul randunicii, Metafizica tuburilor, Dictionar Robert de nume proprii, Cosmetica dusmanului, Acid sulfuric, Catiliniarele. Cu aceasta, va urez spor la citit:D