Fotonii creştini

Fizionomia fotonilor imorali
este totalmente atrasă de
Ideologia Iubirii Creştine
în aceeaşi măsură în care
Compasiunea Umană
tinde spre imensa reacţiune
Exercitată de asfalt
asupra fotonului stând la semafor.

Demiurga

Prin ochii ei

│

trec mirosurile scârnave ale

nucleilor descompuşi de vibraţia

undelor contondente asupra organismului

animat de pătrunderea

în apele Uitării

│

Spre viaţă.

Nările ei pătrund

│

ivirea zorilor metalice deasupra

pădurilor pline cu cadavre disipate

în voma frunzelor,

provocată de şoaptele

meduzelor sită

│

În nefiinţă.

Sânii ei crescând

│

Din Mine.

Efemeritate

Târâtă

prin cenuşa unui stol de phoenicşi

viaţa însăşi tânjeşte

la reîncarnarea în moarte,

a cărei putrezire incandescentă

înglobează mai multă viaţă

decât viaţa însăşi.

Prin viaţă

şi prin blazarea condensului neuronal

expandată în implozia cerebrală

este provocată risipirea

florilor de cireş.

Atar Kemen

Trecută
prin filtrul raţiunii
Partea iubirii
Aprinsă
De electroni fulgerători
Provoacă silă
porumbeilor iernatici
A căror aripi se deschid
spre ea.
Aripile
Fumegânde aşezate pe morminte
Neagă existenţa iadului
pecetluind
O postrutină
veşnică
Ce duce
spre aceeaşi scânteie.

Eficienţa este Magia Capetelor Pătrate

Surâsul aburind
al pastilelor închise în sanatoriul nuclear
o ia razna,
stârnind o rezonanţă criptică,
pecetluită de migrenele întâi-născute
ale raţiunii fetusului sinucigaş.
În comparaţie cu periplul său
nebunesc între terminaţiile nervoase,
vastitatea cerebrală se aseamănă vidului gelatinos
al visului,
unde auzul şi mirosul sunt atrofiate,
laolaltă cu celelalte simţuri,
tronul fiind ocupat de voinţă,
sub îndrumarea imediată
a imaginaţiei.
La ce s-o fi referind relativitatea spaţio-temporală
a visării?
Aţi visat vreodată
un fizician?
Spuneţi-mi, vă rog,
CE FĂCEA?

Functia filozofica

Veşnicia clipei
duce la uitare
în aceeaşi măsură în care
exponenţiala tinde la infinit.
O fi-nsemnând
clipa infinitate,
în aceeaşi măsură în care se
uită exponenţiala?

Nevermore

Picătură. Picături. Ploaie. Ploi?

Copac. Copaci. Pădure. Păduri?

Fiecărei picătură îi corespunde un copac,

Fiecărei picături corespunde un copaci,

Fiecărei ploaie un pădure,

Ploi, păduri?

Frunzele picăturii ţâşnesc din atomii de hidrogen,

fiindcă oricine ştie:

o picătură are mai multe frunze

decât rădăcini.

Mă plouă o pădure de picături.

Am luat o scândură de apă

şi mi-am făcut un acoperiş.

Ce ciudat,

pe jos e o pată de lemn.

O s-o ling cu fiecare ochi în parte

şi-o să-mi astâmpăr curiozitatea:

n-o să mă mai caţăr

pe nicio picătură,

ca să nu-i rup crengile.

O să-mi cumpăr o baltă de păduri

şi-o s-o las să crească

până umple o halbă.

Apoi am s-o tai,

am s-o dau din mână-n mână

şi voi închina

în sănătatea cuvântului.

Te-ai plimbat vreodată

într-o ploaie care pădure?

Copacii se-mbină,

se-mpreunează şi se divid,

în timp ce eu mă strecor

printre falnicele picături,

scuturându-mă de rumeguş.

Văd fum!

O picătură arde!

Cine a dat foc picăturii?

O voi stinge cu nişte crengi,

înainte să îngheţe,

înainte să îngheţe toată pădurea.

Finalitate?

Migrena vieţii desprinde

viitorul de trecut

intercalându-se

între cele 2 realităţi

ale existenţei.

Asemenea unui fulg,

de zăpadă ultravioletă

tinzând spre soare

individul face încercarea unei trăiri

abstracte,

fericite.

Înfipţi în prezent

de povara maturităţii

singura smulgere

implică

moartea plantei,

uscarea frunzelor,

progresul spiritului.