duminică

Part 3

Rusinat de indrasneala mea, am mai luat o gura de vodka, am mai aprins o tigara. Visez?? Probabil. Unuia ca mine nu i se-ntampla niciodata asa ceva. N-as putea sa spun de ce. Pur si simplu nu se intampla. Mare noroc, mai aveam un pahar de fericire. Multe in urma si multe inainte. Altfel, probabil as fi fugit. As fi fugit oriunde. Era o capcana. Sigur asta era. Cine o trimisese? Era o conspiratie? Taci ma din gura!!! Cine s-ar stresa atata pentru tine? Nimeni ma! Nici privirea aceea n-o meritai. Nu, n-o meritai. Da, ar trebui sa ma consolez cu faptul ca n-o meritam, a fost o coincidenta. NORMAL!!! Nu se uita “prin” mine!!! Se uita la tipul din spatele meu. Asta era. Ok, ma calmez…respir adanc. Sunt mult prea frustrat. Am creat un intreg scenariu, datorat unei singure priviri, unui fir de praf. Nu poti sa treci pe strada fara sa te uiti la oameni. Nu poti sa treci pe strada fara ca oamenii sa se uite la tine. Care era diferenta? Diferenta era undeva inauntru. Simteam. N-as putea sa spun ce. Era ceva ce-mi dadea aripi, ceva ce ma lasa sa visez. Si asta am facut toata seara, am visat. Am visat la ea, la noi, la ce-ar putea ea sa insemne pentru mine, la ce-as putea eu sa insemn pentru ea. Se pare ca visatul nu era singurul lucru pe care l-am facut. Nu stiu daca voluntar sau nu, din timp in timp imi furisam privirea spre ea. Si nu stiu daca voluntar sau nu, ea facea acelasi lucru. Era clar, devenea jenant deja…ne uitam unul la celalalt ca doi copii. Sperand ca celalalt nu te vede, desi ai vrea s-o faca. Pana la urma am hotarat sa ne vedem, sa ne vobim…defapt ea a hotarat, eu hotarasem din primul moment. Ma simteam atat de…implinit. Simteam ca sosise momentul. Ca am ajuns acolo sus. Ca mai mult de atat nu mi-as putea dori!!! Mi-a vorbit!!!
-Pot sa iau loc langa tine?
-Sigur, te rog. Iti aduc o bere?
-Nu, mersi.
-Ok, iti aduc o bere.
Rasete. Am adus berea. Trebuie sa recunosc, aveam nevoie de acea escapada. Trebuia sa ma ridic, sa fac ceva. Nu ma simteam in largul meu.
- Am venit. Ti-a fost dor de mine?
- Da, sigur.
Zambet ironic. De ce? Mie-mi fusese dor de ea. Acea calatorie la bar mi-a parut o aventura existentiala. Stiti cat de periculos e sa te strecori la bar, dupa multe alte calatorii anterioare? Pe langa asta, mai trebuia sa par sigur pe mine, si sa fac tot posibilul sa nu-mi tremure picioarele. Grea sarcina. Oricum, trebuia sa fim singuri, trebuia sa o simt, trebuia s-o iau de acolo. Putea sa afle cine sunt. Si atunci, stim ca totul s-ar fi dus dracului. Pana si voi stiti.
-Ce faci, mai stai p-aici? Io as merge la festu’ ala, ce zici?
-Nu prea am chef, si oricum, nu cred ca-mi place.
-Haaai, o sa fie fain.
-Nu prea cred. Si, oricum, sunt cu niste prieteni.
-Aha, poate vin si ei.
-Nu, nu vin. Cred ca ma duc inapoi la ei. Mai vorbim noi.
Mda, mi-am cam dat in petec. Ce-mi veni?? Nu stiu. Dar nu puteam s-o las sa plece! Asta era tot ce conta. Acela a fost marele meu moment de vitejie. Sincer, nu m-as fi crezut niciodata in stare de asa ceva. Probabil ca-n orice alte circumstante, n-as fi facut-o. Am luat-o de mana.
-Mergem.
-Aaaa…bine.