Jonathan Coe

Jonathan Coe (n. 1961, Birmingham) a studiat la Trinity College, Cambridge, luindu-si apoi doctoratul la Warwick University. Inainte de a se dedica scrisului, a predat poezie engleza la Warwick University si a compus muzica de jazz. Primele sale romane – Femeia intimplatoare (1987), Un strop de dragoste (1989) si Piticii mortii (1990) – impun fulgerator un nou star al literaturii britanice contemporane. O veselie debordanta, dincolo de care mocnesc tristeti grele si un cinism cum numai Albionul stie sa produca. O arta a scrisului prin care ni se aminteste ca ne aflam in patria lui Fowles si Ishiguro. Romanul care l-a propulsat pe Jonathan Coe in topul celor mai importanti romancieri britanici este Ce mai hacuiala! (1994, pentru care a primit prestigioasele John Llewelyn Rhys Prize in Anglia si Le Prix du Meilleur Livre Etranger in Franta), satira plina de spirit atit la adresa politicii duse de Margaret Thatcher in anii ’80, cit si a societatii de consum. De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut romanele: Casa somnului (2001), Clubul putregaiurilor (2004), Cercul inchis (2006) si Piticii mortii (2006).

Articol preluat de aici.

Inca un autor din seria celor foarte dragi mie, si va recomand in special Casa somnului, Clubul putregaiurilor si Cercul inchis. Casa somnului are niste substraturi destul de socante, de aceea va rog sa fiti foarte atenti la subtilitati, mai mult decat la povestea principala. Clubul putregaiurilor si Cercul inchis sunt legate, in prima fiind prezentata copilaria, iar in ceea de-a doua maturitatea acelorasi eroi; o sa va puna pe ganduri anumite schimbari de mentalitate si modelarea unor personalitati cu totul altfel decat v-ati fi asteptat. Va recomand sa le cititi la scurt timp una dupa cealalta, pentru a prinde toate nuantele. Din pacate eu am citit Cercul inchis la un an dupa Clubul putregaiurilor, si a trebuit s-o recitesc pe prima, pentru a simtii intradevar maiestria lui Coe.

What the hardcore scene is about

Hmmm...oare asa o fi? Din pacate da. Cu toate acestea, mai sunt unele redute de true hardcore, vanataile mele de la ultimul concert pot confirma asta. Totusi, unele formatii de hardcore, canta atat de prost, incat nu poti sa faci mosheala la concertele lor. Stiu, suna ciudat, dar la ultimul concert am observat ca am nevoie de o oarecare muzicalitate, de o calitate a muzicii si a sunetului pentru a face pogo (si sa nu-mi spuneti ca n-am baut suficient, fiindca am facut-o). Chiar daca eram nerabdator sa-i ascult pe localnicii care deschideau ostilitatile, am fost foarte dezamagit. Nu mi s-a mai intamplat pana acuma sa vreau sa fac pogo, dar sa nu pot.
But still, la 3 piese distanta cand au inceput sa cante clujenii de la Godmode, nu mai puteam sa stau locului. Clar muzica era de vina. Asa ca, va prezint mai jos cea mai cunoscuta piesa a baietilor de la Godmode, All My Friends (are Gods).

Eficienţa este Magia Capetelor Pătrate

Surâsul aburind
al pastilelor închise în sanatoriul nuclear
o ia razna,
stârnind o rezonanţă criptică,
pecetluită de migrenele întâi-născute
ale raţiunii fetusului sinucigaş.
În comparaţie cu periplul său
nebunesc între terminaţiile nervoase,
vastitatea cerebrală se aseamănă vidului gelatinos
al visului,
unde auzul şi mirosul sunt atrofiate,
laolaltă cu celelalte simţuri,
tronul fiind ocupat de voinţă,
sub îndrumarea imediată
a imaginaţiei.
La ce s-o fi referind relativitatea spaţio-temporală
a visării?
Aţi visat vreodată
un fizician?
Spuneţi-mi, vă rog,
CE FĂCEA?

Last hope - under the flag

"Bulgar display of power!" - asta ca sa citez ceea ce scria pe afisul lor si care este deasemenea o fraza pe marginea careia m-am certat un pic cu un prieten, care zicea ca-i o blasfemie. Eu nu am fost de acord, ascultati, and tell me what you think.

Caaaaarti!!!

Pfoai, azi is foooarte happy:D Mi-am luat o tona de carti, again. De fiecare data cand ma simt aiurea, imi cumpar carti, si-mi revin:D Hai sa va zic ce carti mi-am luat (o sa dureze ceva:P):

Mostenitorii Securitatii - Marius Oprea (Mi s-o parut foarte interesant titlul, am frunzarit-o putin, si am observat niste chestii destul de faine, cum ar fi:

Daca in cazul elitei comuniste "reeducarea" in spiritul valorilor comuniste s-a incheiat nu doar cu o capitulare, ci cu o dezertare aproape in bloc in tabara capitalista, multimea membrilor obisnuiti de partid a serbat public despartire de comunism in scene simbolice de ardere a carnetului rosu cu secera si ciocanul...)

Primul secol dupa Beatrice - Amin Maalouf (Sincer sa fiu, cand am ajuns acasa nici nu mi-am amintit sa fi cumparat cartea asta...da ce sa-i faci, erau reduceri mari:p)

Blazare - Petre Barbu (Roman romanesc, din colectia Ego, considerat destul de "dark", si are si referinte pozitive din partea lui Dan C. Mihailescu, ceea ce chiar ma surprinde)

Cartea iluziilor - Paul Auster (Asta pare genu de roman plin de fobii, ceva a la Palahniuck (doar ca fara umorul de rigoare), sper sa-mi placa)

Fii binecuvantat, domnule Rosewater - Kurt Vonnegut (Am tot auzit de Vonnegut, dar n-am citit nimic scris de el, se pare c-a venit momentul sa incerc. Avand in vedere ca este considerat mai bun decat Salinger si Palahniuck (2 dintre cei mai tari - in opinia mea), sper sa nu ma dezamageasca)

Marele Gatsby - F. Scott Fitzgerald (Nu cred ca mai are nevoie de vreo prezentare; am luat cartea fiindca mi-a placut foarte mult prin liceu si n-o aveam in biblioteca. Pentru cei care nu stiu este una dintre cartile de capatai ale literaturii americane, si surprinzator faptul ca e chiar foooarte buna, in comparatie cu majoritatea cartilor "de capatai" a americanilor)

Fanionul rosu - Radu Paraschivescu (Vroiam ceva amuzant; cartea era violeta, imi place Paraschivescu)

Mda, cam astea-s achizitiile mele pe astazi. Stiu, o sa ziceti, ai de capu meu, ce de bani are omu asta; si asta doar fiindca toata lumea se plange cat de scumpe is cartile, si cat de saraci suntem, si cum studentii nu-si permit sa-si cumpere carti. Trebuie sa va dezamagesc. Aceste 7 carti, deci...7 carti, le-am cumparat la pretul a 8 Carlsberguri baute in oras. Vreo 40 de lei. O sa ziceti, pfoai, 8 Carlsberguri frate!! Dar va intreb, beti mai putin de 8 beri, la o tura ca lumea de baut? Ma indoiesc, asa ca, s-o luam altfel: Sunt totusi 7 carti, care te ajuta la orice mai mult decat 8 beri, chiar si la agatat:P

Apropo de pretul cartilor, o sa ziceti: Ok, ai luat 7 carti la reducere. Normal, foarte rar imi cumpar carti care nu sunt la reducere, si asta doar cand e vorba de vreunul din romancierii mei preferati (McEwan, Hornby, J. Coe, Nothomb, Palahniuck, Fowles, ). Da, sunt de acord ca e aiurea sa dai 60 de lei pe Versurile satanice - Salman Rushdie. Dar hai sa va zic un secret, doar fitzosii tin la moda in literatura, sau cei care si-o permit, sau cei care au prieteni care si-o permit, sau cei care au acces la o biblioteca suficient de dotata incat sa le-o permita. Pana cand o sa am parte de asa ceva, citesc tot ce prind la reduceri, iar cand o sa am bani, o sa ma rup in carti de fitze (apropo, Versetele s-au vandut in 2 ore; deci in 2 ore, toate cartile din tara s-au vandut, la un pret de 60 lei/carte. Mi-se pare o tampenie, avand in vedere ca librariile sunt pline de alte carti de Rushdie, care nici macar nu sunt grozave, si m-ar mira ca aceasta sa iasa din linia generala. Inca o dovada: Romania e o tara de fitze!!)

Creasta cocosului

Cei care stiti unde e, sunteti niste norocosi, cei care nu, puteti sa ma intrebati:P

Nick Hornby

Nick Hornby s-a nascut in 1957 la Maidenhead, Anglia. A studiat si apoi a predat la Cambridge, a lucrat ca jurnalist independent. Va cunoaste un succes rasunator chiar cu romanul de debut, Febra stadioanelor, publicat in 1992 (Editura Polirom, 2004). In 1995, un alt roman al sau devine imediat bestseller – High Fidelity (Editura Polirom, 2005), al carui narator, obsedat de muzica pop, isi interpreteaza experientele prin intermediul ei si isi organizeaza trecutul dupa modelul topurilor ei. Romanul High Fidelity a fost ecranizat in anul 2000 de regizorul Stephen Frears, cu John Cusack in rolul principal. In 1998 ii apare romanul Totul despre baieti, care a stat si el la baza unui film de succes, cu Hugh Grant si Rachel Weisz. Cum sa fii bun (2001, recompensat cu prestigiosul WH Smith Award for Fiction) – o comedie despre viata de familie si o investigare foarte serioasa a dilemei: „Ce mai inseamna sa traiesti o viata buna ?” – este primul lui roman scris din punctul de vedere al unui personaj feminin. Nick Hornby a mai editat volumul De vorba cu ingerul, cu povestiri de Helen Fielding, Roddy Doyle, Irvine Welsh si altii, a publicat o culegere de eseuri despre fotbal, Anul meu preferat (1993), si o culegere de eseuri despre muzica, 31 de cintece (2003). A fost critic muzical la revista New Yorker si, in 1999, a primit E.M. Forster Award din partea Academiei Americane de Arte si Litere.

Articol preluat de aici.

Va recomand toate cele 4 romane, in special Febra stadioanelor si Totul despre baieti (titlul v-ar putea induce in eroare:P fetelor, sa stiti ca n-o sa aflati nimic "interesant"). Cred ca orice microbist ar trebui sa citeasca Febra stadioanelor, ca sa stie cat de departe se poate merge, si daca chiar ar dori sa ajunga atat de departe; au existat si 2 ecranizari, una englezeasca, destul de ok, si una facuta de americani, unde fotbalul e inlocuit de baseball, ceea ce mi s-a parut stupid. Oricum, ideea de baza a cartii e ca fotbalul trebuie consumat cu moderatie.